Ministrul Economiei și cel al Finanțelor au o nouă discuție cu Ponta privind situația de la Oltchim

Ministrul Economiei și cel al Finanțelor au o nouă discuție cu Ponta privind situația de la Oltchim
Publicat: 01/10/2012, 17:26
Actualizat: 10/02/2019, 10:02

Ministrul Economiei și cel al Finanțelor au venit la sediul Guvernului, pentru a avea o nouă discuție cu premierul Victor Ponta legat de situația de la Oltchim.

Luni dimineața, premierul s-a mai întâlnit cu ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, și șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Șerban Pop, pentru discuții pe aceeași temă.

Dan Diaconescu a declarat luni că până în prezent nu au avut loc „discuții reale” privind preluarea acțiunilor la Oltchim și că va acționa statul în judecată dacă va fi eliminat de la negocieri.

El a afirmat totuși că a avut loc „o schimbare de situație” și că ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, și-a cerut scuze în numele Guvernului pentru acuzații aduse lui Diaconescu.

El a câștigat săptămâna trecută licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.

Diaconescu a spus că Daniel Chițoiu i-a prezentat scuze în numele Guvernului pentru faptul că săptămîna trecută din partea Executivului au fost lansate o serie de acuzații.

Patronul OTV a adăugat că nu este obligat să semneze luni, 1 octombrie, contractul pentru achiziția de la stat a pachetului majoritar de acțiuni la Oltchim.

„Termenul final pentru plata banilor din contract, a celor 45 de milioane euro, este14 februarie 2013, dar noi vrem să dăm banii mai devreme, dacă ne înțelegem. Termenul pentru semnarea contractului nu este de zece zile, nu scrie nicăieri. Teoretic, putem da banii până în 14 februarie. Eu m-am angajat să plătesc la semnare, dar nu sunt obligat să semnez în zece zile”, a continuat el.

Ministerul Economiei, acționarul majoritar al Oltchim, i-a cerut lui Diaconescu să prezinte o dovadă că dispune de cele 45 milioane euro pe care s-a angajat să le plătească pentru acțiuni.

Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească prețul pe acțiuni, caz în care acești bani ar putea fi acordați Oltchim pentru funcționarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum șase luni, până la transferul acțiunilor.

Premierul a precizat atunci că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim și să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni prețul pe acțiuni, iar în maximum șase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Joi seară, Victor Ponta a declarat că informația conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini din închisoarea în care intri și nu mai știe nimeni de tine. Încă 2.000...
Ce s-a întâmplat în culise după episodul negru de pe Național Arena, la concertul trupei...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Anca Molnar, condusă pe ultimul drum! Scene sfâșietoare au avut loc la căpătâiul make-up artistei....
„M-am simțit urmărită”: China a montat cronometre în toaletele publice pentru femei dintr-o destinație turistică...
O badantă de 27 de ani din Italia a fost arestată după ce a căutat...
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl...
Onorariu-record pentru un avocat din România. Cât a primit apărătorul lui Mario Iorgulescu
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Motivul din spatele odioasei crime de la Oradea. Anchetatorii au dezvăluit de ce a fost...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Americanii ştiu numărul soldaţilor pe care Rusia i-a pierdut în războiul din Ucraina
Metoda ANTICĂ de la indieni! Răcoare în casă cu un SINGUR vas de teracotă
UNGARIA, la ani lumină de România. Ungurii ne-au umilit la propriu
Babasha revine. Ce s-a întâmplat pe Arena Națională
Fiul Ancăi Molnar, ipostază sfâșietoare lângă sicriul make-up artistului. Mesajul publicat prin care își plânge...
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Discuția dintre Rebecca și Antoni! Concurenta încearcă să-l asigure pe partenerul său că nu l-a...
Chris Martin, lecţie de iubire la al doilea concert Coldplay de pe Arena Naţională! A...
BANCUL ZILEI. Diriginta: - Alo, domnul Bulă? Să ştiţi că băiatul dumneavoastră a fugit de...
Grecia a închis școlile și Acropola din Atena din cauza valului de căldură
×